Despre NORDIS

Compania Nordis a fost înființată în 2008, fiind specializată pe segmentul imobiliar rezidențial din zona de nord și centru a Bucureștiului.

Suntem o echipă cu o experiență considerabilă în dezvoltarea, promovarea, vânzarea, închirierea și administrarea proiectelor imobiliare cu destinație rezidențial sau office.

În aproape 10 ani de consultanță imobiliară, management de proiecte și colaborare directă cu dezvoltatorii, am acumulat o experiență considerabilă în acest domeniu. Prezența și implicarea echipei Nordis în realizarea de proiecte imobiliare a fost una activă, în fiecare fază a unui proiect, de la procesul de achiziție a terenului, la faza de proiectare și avizare, apoi la construcție și în final etapa de vânzare și servicii post-vânzare.

Dezvoltarea imobiliară este o direcție a companiei noastre care s-a modelat în ani de muncă, timp în care ne-am implicat în toate aspectele ce alcătuiesc un proiect imobiliar. Astfel, 2016 este anul în care am lansat marca proprie de apartamente sub brandul Nordis Residence, primul proiect dezvoltat fiind situat în zona Herăstrău – Șoseaua Nordului.

Nordis Residence este un produs ce reflectă cu acuratețe nevoile și dorințele cumpărătorilor, având la bază interacțiunea pe care echipa noastră a avut-o cu mii de clienți de-a lungul a aproape un deceniu de activitate al companiei.

PORTOFOLIU

Nordis Residence Herastrau Park este un proiect rezidential Premium, ce imbina preocuparea pentru estetic cu grija pentru functionalitate, eficienta si protejarea mediului. Cele 23 de apartamente care alcatuiesc imobilul au cate 2, 3 sau 4 camere, avand alocate locuri de parcare in garajul subteran al cladirii. Proiectul a fost vandut in intregime. Acesta este primul proiect Nordis in calitate de dezvoltator.

High Residence este un proiect unic, spatios, exclusivist, finalizat in 2016. Format din 34 de apartamente de lux, ansamblul este situat in zona Herastrau – Soseaua Nordului, Finisajele si dotarile sale apartin clasei premium, imobilul avand, de asemenea, atributele unei cladiri verzi. Nordis a fost Manager de Proiect si este Agent de Vanzari Exclusiv pentru acest proiect. Ansamblul este vandut in proportie de peste 80%.

Finalizat in 2015, Park Residence 5 este un ansamblu elegant, cu 160 de apartamente, situat in zona Baneasa – Piata Presei Libere. Situat in mijlocul naturii, pe malul lacului Baneasa, compexul ofera o serie de facilitati locuitorilor sai: piscina interioara, sala de fitness, sauna, hamam. Nordis este Consultant si Agent Exclusiv de Vanzari pentru acest proiect. Park Residences 5 este vandut in proportie de peste 85%.

Localizat in eleganta zona Herastrau – Soseaua Nordului, Park Residences 4 este un proiect finalizat in 2013, fiind compus din 24 apartamente cu 1, 2, 3 si 4 camere. Cu o arhitectura moderna, finisaje si dotari din clasa premium, ansamblul Park Residences 5 s-a bucurat de un real succes, fiind vandut in totalitate de catre Nordis. Pentru acest proiect, am oferit consultanta imobiliara inca din faza de proiect a ansamblului, Nordis fiind agent de vanzari exclusiv.